România

Câți bani intră și cât se cheltuie lunar într-o gospodărie. Mâncarea și facturile consumă peste jumătate din buget

Câți bani intră și cât se cheltuie lunar într-o gospodărie. Mâncarea și facturile consumă peste jumătate din buget Data publicării: 25.09.2026 12:23

Redacția OpinieDeRomaniaActualizat
Decontarea cheltuielilor de navetă pentru profesori. Foto Shutterstock
Decontarea cheltuielilor de navetă pentru profesori. Foto Shutterstock

5 min de citit · 995 cuvinte

Câți bani intră și cât se cheltuie lunar într-o gospodărie. Mâncarea și facturile consumă peste jumătate din buget Data publicării: 25.09.2026 12:23

Decontarea cheltuielilor de navetă pentru profesori. Foto Shutterstock
Decontarea cheltuielilor de navetă pentru profesori. Foto Shutterstock

Foto: Shutterstock Urmărește Digi24 în Google Discover Adaugă Digi24 ca sursă preferată în Google Din articol Salariile au asigurat peste 70% din veniturile gospodăriilor Cheltuielile au ajuns la 8.015 lei pe gospodărie Mâncarea și facturile reprezintă peste jumătate din cheltuielile de consum

O gospodărie din România a avut în primul trimestru din 2026 venituri medii lunare de 9.444 de lei și cheltuieli de 8.015 lei, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cheltuielile au reprezentat 84,9% din venituri, iar peste jumătate din bugetul destinat consumului a fost folosit pentru alimente, locuință, utilități și combustibili.

Veniturile totale medii lunare pe gospodărie au scăzut, în termeni nominali, cu 0,9% față de trimestrul al patrulea din 2025. Raportate la fiecare membru al gospodăriei, acestea au ajuns la 3.908 lei pe lună, în creștere cu 2%.

Comparativ cu primul trimestru din 2025, veniturile au crescut cu 3,2% pe gospodărie și cu 6,1% pe persoană.

Veniturile bănești au fost, în medie, de 8.996 de lei pe gospodărie, respectiv 3.722 de lei pe persoană, cu 0,6% peste nivelul din ultimele trei luni ale anului trecut. Veniturile în natură au coborât însă cu 23,7%, până la 448 de lei pe gospodărie și 185 de lei pe persoană.

Salariile au asigurat peste 70% din veniturile gospodăriilor

Salariile brute și celelalte drepturi salariale au însumat, în medie, 6.682 de lei lunar pe gospodărie și au reprezentat 70,8% din veniturile totale. Ponderea a crescut de la 68,1% în trimestrul al patrulea din 2025.

Prestațiile sociale au contribuit cu 1.999 de lei pe gospodărie, echivalentul a 21,2% din venituri, față de 20% în trimestrul precedent.

Veniturile în natură au reprezentat 4,7% din total, în scădere de la 6,2%. Acestea au inclus atât sumele în natură primite de salariați și beneficiarii prestațiilor sociale, cât și valoarea produselor agroalimentare și nealimentare consumate din resurse proprii. Autoconsumul a reprezentat 3,8% din veniturile gospodăriilor, față de 5% în trimestrul precedent.

Datele INS indică diferențe importante între orașe și sate. În mediul urban, venitul mediu a fost de 10.496 de lei pe gospodărie, de 1,3 ori mai mare decât în mediul rural. Venitul calculat pe persoană a ajuns la 4.676 de lei în orașe, de 1,5 ori peste cel din mediul rural.

Salariile au reprezentat 74,2% din veniturile gospodăriilor urbane, cu nouă puncte procentuale mai mult decât în mediul rural. În schimb, la sate, prestațiile sociale au avut o pondere de 22,4%, cu două puncte procentuale peste cea înregistrată în orașe.

Veniturile în natură au reprezentat 7,6% din total în mediul rural, o pondere de 2,5 ori mai mare decât cea din mediul urban.

Cheltuielile au ajuns la 8.015 lei pe gospodărie

Cheltuielile totale medii lunare au fost de 8.015 lei pe gospodărie, respectiv 3.316 lei pe persoană. Față de trimestrul al patrulea din 2025, acestea au scăzut cu 346 de lei pe gospodărie.

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, cheltuielile au crescut însă cu 4,5% pe gospodărie și cu 7,5% pe persoană, mai rapid decât veniturile totale.

Cheltuielile bănești au fost de 7.652 de lei pe gospodărie și 3.166 de lei pe persoană, în scădere cu 3% față de trimestrul precedent. Valoarea produselor agroalimentare și nealimentare consumate din resurse proprii a fost de 363 de lei lunar pe gospodărie, respectiv 150 de lei pe persoană, cu 23,2% mai puțin.

Cea mai mare parte a cheltuielilor, 4.644 de lei pe gospodărie, a fost destinată consumului. Suma a reprezentat 58% din total și cuprinde atât cumpărăturile, cât și valoarea produselor obținute și consumate din resurse proprii.

Alți 2.972 de lei pe gospodărie, respectiv 37,1% din cheltuieli, au mers către administrația publică și fondurile publice sau private de asigurări sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor și taxelor.

Cheltuielile legate de producția gospodăriei au fost de 99 de lei pe lună și au reprezentat 1,2% din total.

În mediul urban, cheltuielile medii au ajuns la 8.839 de lei pe gospodărie, de 1,3 ori peste nivelul din mediul rural. O persoană care locuiește la oraș a cheltuit în medie 3.938 de lei pe lună, de 1,5 ori mai mult decât una din mediul rural.

Impozitele, contribuțiile, cotizațiile și taxele au reprezentat 39,1% din cheltuielile gospodăriilor urbane, cu 5,2 puncte procentuale mai mult decât la sate. În schimb, produsele consumate din resurse proprii au avut o pondere de 7,8% în mediul rural, de 3,3 ori mai mare decât în orașe.

Mâncarea și facturile reprezintă peste jumătate din cheltuielile de consum

Produsele agroalimentare și băuturile nealcoolice au rămas cea mai importantă destinație a cheltuielilor de consum. O gospodărie a alocat în medie 1.456 de lei pe lună pentru acestea, echivalentul a 31,4% din bugetul de consum. Ponderea a scăzut cu 0,5 puncte procentuale față de trimestrul precedent.

Cheltuielile pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili au ajuns la 943 de lei pe gospodărie și au reprezentat 20,3% din consum, în creștere cu 3,4 puncte procentuale.

Împreună, alimentele, băuturile nealcoolice, locuința și utilitățile au absorbit 51,7% din cheltuielile lunare de consum ale unei gospodării.

Pentru mobilier, dotarea și întreținerea locuinței au fost cheltuiți 317 lei pe lună, respectiv 6,8% din bugetul de consum. Transportul a costat în medie 312 lei, iar îmbrăcămintea și încălțămintea 311 lei, fiecare categorie având o pondere de aproximativ 6,7%.

Cele mai mici cheltuieli au fost cele pentru educație: numai 23 de lei pe gospodărie, echivalentul a 0,5% din totalul cheltuielilor de consum.

Etichete: romania cheltuieli alimente locuinţă venituri medii lunare utilități și combustibili cheltuieli de consum

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News Top Citite

gindeanu 2
gindeanu 2

1 Grindeanu transmite Franței, Germaniei și Regatului Unit că își „asumă...

sorin grindeanu
sorin grindeanu

2 Replica lui Siegfried Mureşan după ce Sorin Grindeanu i-a cerut să demisioneze din...

Siegfried Mureșan.
Siegfried Mureșan.

3 Asociaţia Italienilor din România a cerut în instanţă anularea decretului prin care...

TIMISOARA - BILANT 2 ANI DOMINIC FRITZ - 2 NOI 2022
TIMISOARA - BILANT 2 ANI DOMINIC FRITZ - 2 NOI 2022

4 Comisia de la Veneția, întrebată despre legalitatea amendamentului care l-a lăsat pe...

NmFmMTY4ZDdmNDAxNWM5ZGUyZmYwNTM0YjhkYmIwZA==.thumb
NmFmMTY4ZDdmNDAxNWM5ZGUyZmYwNTM0YjhkYmIwZA==.thumb

5 Rareş Bogdan: Recomand parlamentarilor din Platforma-Liberal Conservatoare să voteze...

Newsletter · Săptămânal

Primește cele mai importante opinii.

Un rezumat al celor mai relevante analize și articole, direct în inbox. Fără spam.

Confirmă abonarea prin email · Dezabonare oricând

Distribuie articolul

Citește mai mult

Toate știrile din categoria România

Rămâi la curent cu cele mai importante evenimente din românia. Analize, opinii și breaking news, actualizate non-stop.

Vezi toate știrile România →

Newsletter · Săptămânal

Primește cele mai importante opinii.

Un rezumat al celor mai relevante analize și articole, direct în inbox. Fără spam.

Confirmă abonarea prin email · Dezabonare oricând