Pilotul David Cosma Cristofor va concura la Sepang înaintea cursei de Formula 1
Home Sport Pilotul David Cosma Cristofor va concura la Sepang înaintea cursei de Formula 1

4 min de citit · 851 cuvinte
Home Sport Pilotul David Cosma Cristofor va concura la Sepang înaintea cursei de Formula 1
Video Pilotul David Cosma Cristofor va concura la Sepang înaintea cursei de Formula 1 Valentin-Marian Burlacu Publicat: 25.09.2026 10:14 0 1 live Trimite Copiat!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Sursă preferată
Urmărește-ne pe Discover Discover
Echipa australiană Evans GP a confirmat astăzi că pilotul român David Cosma Cristofor (17 ani) a fost selecționat pentru manșa inaugurală a Formulei Trophy Malaysia, care va avea loc pe circuitul Sepang International, în perioada 2–4 octombrie 2026, în același weekend în care se desfășoară Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia.

David Cosma Cristofor este unul dintre tinerii piloți care încearcă să ajungă în Formula 1 Foto: Facebook Agenția Națională pentru Sport <text x='50%' y='15' fill='%23109128' font-size='12' text-anchor='middle' opacity='0.3'>publicitate</text></svg>"); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;">
Acesta este singurul eveniment al sezonului în care o cursă de Formula 4 se află în același cadru competițional cu una de Formula 1, ceea ce reprezintă o oportunitate extraordinară pentru tinerii piloți care încearcă să pătrundă în elita motorsportului.
Pentru David Cosma Cristofor, participarea are și o semnificație aparte. În 2025, evenimentul corespondent s-a desfășurat la Abu Dhabi, acolo unde românul s-a numărat printre cei 36 de piloți aflați la start. Mai mult decât atât, bucureșteanul a încheiat competiția pe un excelent loc 4. La un an după acel moment memorabil, David revine în această cursă specială cu mai multă experiență, selecționat dintre mii de piloți din lumea întreagă pentru rezultatele sale și cu obiectivul clar de a concura la cel mai înalt nivel.
Înaintea curselor din această toamnă, David se află în Top 3-ul Campionatului Italian de Formula 4, considerat unul dintre cele mai dificile și mai competitive întreceri de F4 din lume. Poziția sa într-o asemenea competiție îl plasează, în acest moment al sezonului, în top 3 la nivel mondial în Formula 4 și confirmă progresul remarcabil al pilotului român într-un pluton care reunește unele dintre cele mai mari talente ale noii generații.
David a început anul competițional 2026 pentru PREMA Racing în UAE4, campionatul din Orientul Mijlociu, unde a obținut două podiumuri și a încheiat pe locul 5 în clasamentul general, consolidându-și experiența internațională. Acum, el continuă cu PREMA Racing în Europa, în Campionatul Italian de Formula 4. Pentru cursa specială din Asia, David va reprezenta Evans GP, echipa care i-a oferit oportunitatea de a participa la evenimentul din Malaysia. <text x='50%' y='15' fill='%23109128' font-size='12' text-anchor='middle' opacity='0.3'>publicitate</text></svg>"); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;">
Pilotul român a mulțumit echipei Evans GP
David Cosma Cristofor a declarat: „De fiecare dată când urc în monopost, simt aceeași responsabilitate: să reprezint România cât mai bine. Malaysia e mai mult decât o cursă pentru mine, este un weekend în care lumea motorsportului se uită la noua generație, iar eu vreau să fiu acolo, în față, luptând pentru fiecare poziție. Le mulțumesc celor de la Evans GP pentru încredere. Acum e rândul meu să demonstrez că a meritat.”
Joshua Evans, directorul echipei Evans GP, s-a referit la pilotul român: „Suntem foarte încântați să îl primim pe David la Evans GP pentru manșa inaugurală a Formula Trophy Malaysia. Vine la noi cu un nivel solid de experiență în Formula 4 și a concurat cu succes în câteva campionate foarte competitive în acest sezon. Rezultatele sale din UAE4 și din Formula 4 italiană vorbesc de la sine, iar noi așteptăm cu interes să vedem ce poate realiza alături de noi la Sepang.”
La rândul său, David Cosma Cristofor a spus: „Sunt extrem de bucuros să mă alătur echipei Evans GP pentru Formula Trophy Malaysia și să concurez la Sepang. Va fi o provocare nouă pentru mine, Sepang este un circuit în care sunt încântat să concurez, mai ales ca parte a weekendului de Formula 1 și abia aștept să încep cu echipa.”
David Cosma Cristofor a început cu kartingul la 6 ani
Născut la București, în 5 februarie 2009, David Cosma Cristofor a început kartingul la 6 ani și a făcut ulterior trecerea către monoposturi. În 2026 a concurat pentru PREMA Racing în UAE4, la Dubai, Abu Dhabi și Qatar, obținând două podiumuri și locul 5 în campionat. În prezent, concurează pentru PREMA Racing în Europa în Campionatul Italian de Formula 4, considerat unul din cele mai dificile campionate de Formula 4 din lume și una dintre principalele rampe de lansare către Formula 3, Formula 2 și Formula 1. <text x='50%' y='15' fill='%23109128' font-size='12' text-anchor='middle' opacity='0.3'>publicitate</text></svg>"); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;">
David a mai semnat recent un parteneriat cu ProRacing, fondată de celebrul fost pilot de Formula 1 Giancarlo Fisichella și de Marco Ciocci. Apartenența la ProRacing îi oferă acces la experiență, mentorat și suport de dezvoltare la cel mai înalt nivel, completând parcursul său sportiv și pregătirea pentru următoarele trepte ale motorsportului internațional. Citește și

Michael Schumacher va fi omagiat la Monza cu ocazia cursei de Formula 1

Bernie Ecclestone a fost oprit pe aeroport fiindcă avea în bagaj o pușcă

Schimbare majoră în Formula 1. Cursele vor deveni mai scurte din 2027 Valentin-Marian Burlacu 1 live Trimite Copiat! Citește mai multe despre sepang Mai multe din Sport ›
Newsletter · Săptămânal
Primește cele mai importante opinii.
Un rezumat al celor mai relevante analize și articole, direct în inbox. Fără spam.
Confirmă abonarea prin email · Dezabonare oricând
Citește mai mult
Toate știrile din categoria România
Rămâi la curent cu cele mai importante evenimente din românia. Analize, opinii și breaking news, actualizate non-stop.
Vezi toate știrile România →